cuvinte

cu viata

Email

klara@cuvintecuviata.eu

ADELUTA SI MOS CRACIUN

ADELUTA SI MOS CRACIUN

Fata asta, Adeluța, e ceva de groază! E deșteaptă,  frumoasă,  bine educată,  inteligentă, harnică și bineînțeles modestă. Anul acesta chiar a bucătărit ceva special de Crăciun, dar asta-i altă poveste. Cu toate astea insistă  să-i scrie lui Moș Crăciun în fiecare an și, în mod obsesiv , să-i ceară o nimica toată : un card fără limită de sumă. N-ar fi o mare problemă că-i scrie, ci că mă copiază! După primii trei ani de eșecuri i s-a explicat că acest individ nu există și implicit n-are cum să-i dea cardul. Ea a replicat că nu este adevărat întrucât atunci când avea vreo șapte-opt ani i-a adus păpușa aceea cu codițe blonde pe care o mai are și acum, deci există! Pe vremea când ea avea șapte-opt anișori nu exista Moș Crăciun,  ci Moș Gerilă, dar și acest argument a fost respins. Sunt atâtea persoane care-şi schimbă numele! 

Perseverența este una dintre calitățile de bază ale Adeluței așa că au mai trecut câțiva ani în care ea  i-a cerut Moșului cardul, iar el nu i l-a adus. Nici mie nu mi l-a adus, așa că m-am mai liniștit puțin.
Anul acesta însă s-a întâmplat ceva extraordinar.

 În seara de Ajun un individ nu chiar bătrân (mai degrabă tinerel) cu mustață,  barbă și ochelari pe vârful nasului a pătruns nu se știe cum (probabil prin efracție) în casa Adeluței.  Nu i-a adus decât flori, iar la plecare i-a furat ceva. Doamne, nu mai poți avea încredere în nimeni în ziua de azi!  Ce tupeu! I-a furat inima! Inima fiind un organ vital, în absența ei Adeluta riscă să se dezintegreze, să se contopească cu imensitatea Universului absolut, să pătrundă în neființă și să rămână blocată  în spațiul atemporal al abandonului exhaustiv.

Găsitorului recompensă !

6 thoughts on “ADELUTA SI MOS CRACIUN”

  • E deșteaptă, frumoasă, bine educată, inteligentă, harnică și bineînțeles modestă.
    Ce seamana cu tine!

  • Mosul n-a dat cu a luat???
    Ce lume…In cine sa mai ai încredere????

  • Apropo… de ce vrea Adeluţa card fără limita?!?!

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.