Cuvinte

cu viata

Email

klara@cuvintecuviata.eu

AVENTURI IN DELTĂ

AVENTURI ÎN DELTĂ

Totul a început într-o noapte geroasă de iarnă. Frig de crăpau pietrele, zăpadă, ba! Lume multă pe stradă, zgomote mii, muzici dintre cele mai diverse, explozii de stele pe cer. Exact momentul când anul cel vechi face cunoștință cu cel nou, prietenii, soții, amorezii se pupă de zor și-și fac cele mai frumoase urări. Atunci se aranjează energiile pentru 365 de zile care vor urma. Primele 60 de minute ale primei zile din 2018 mie mi-au adus premiul cel mare al tombolei: un sejur de 3 zile la Enisala.

Un om normal la cap nu pleacă în miezul iernii în Delta Dunării. Eu sunt deseori un om normal la cap, așa că excursia a fost planificată pentru începutul lui iunie.

Poți citi liniștit(ă) mai departe. N-o să afli date geografice sau informații despre floră și faună. Dacă ai răbdare și interes vei afla o stare, trăiri și impresii.

Încercarea de a pleca cu noaptea în cap a eșuat. Motivul clasic, același care generează și întârzierile la serviciu: n-am auzit ceasul. Un soare cam plăpând, care abia scotea nasul dintre nori a reușit totuși să ne trezească.

Când e să țină soarta cu tine, ține! Cumva toți cetățenii de bine ai Bucureștiului care se îndreptau spre diverse activități matinale au optat pentru alte rute decât cea aleasă de noi pentru a ieși pe autostradă. Pe autostradă nimic notabil. Niciun accident, niciun cetățean suficient de nervos, grăbit și dornic să spargă aerul cu 300 la oră care să te împingă din spate.

N-a fost deloc complicat să găsim destinația. Locul este cotat cu 5 stele. Nu sunt prea călătoare, așa că nu voi aprecia stelele. În schimb îți voi spune ce am găsit.

Când am ajuns, tocmai o punea de-o ploicică. Ne-am impacientat puțin, dar gazda ne-a asigurat că aia nu e ploaie. E mătura lui Dumnezeu, care-i ajută pe oameni și care adună praful. A avut dreptate.

Ce am găsit:

Lavandă – parfum și vioriu, case noi, dar construite în stilul clasic al zonei – clădiri văruite în alb, acoperite cu stuf, cu tocurile geamurilor și ușile albastre. Nu știu de ce și mi-a fost teamă să întreb ne-au găzduit în camera ”Museum”.

Pentru mine a fost ca și cum devenisem un personaj inventat de Cella Serghi. Dacă n-ai citit-o și vrei să fii mai modern poți spune Provence de România, fără să fiu ironică. Camera, cu dotări moderne, mai puțin televizor (Uraaaa!). Și nici net-ul nu funcționa, cineva furase router-ul (alt uraaa!) Pe jos piatră frumos aranjată, iar pereții vopsiți în nuanțe de verde cu frunze și cârcei de viță. Peste piatră și pe unul dintre pereți velințe. Camera are ferestre mici, este ușor întunecoasă și răcoroasă. Pare furată din casa de la țară a bunicii mele, acolo unde mergeam în vacanță când eram eu mai mică.

Așa-mi închipuiam eu locurile când, pe la vreo 10 ani, când citeam Pânza de Păianjen în casa de la țară a bunicii.

În afară de noi și de personalul de deservire, nimeni. Superb! Asta și voiam!

Mai pe seară, în povestea noastră au mai intrat trei personaje noi, total necunoscute. Punctul central a fost Tudor. Frumos, cu părul blond ușor roșcovan și țepos, ochi mari, rotunjori de un albastru în care n-aveai cum să nu te pierzi, foarte energic și activ, vorbăreț. A fost coup-de-foudre. Tânărul, la cele aproape 9 luni de viață, dădea semne clare că va fi un mare cuceritor!

Un alt personaj extrem de vocal a devenit leitmotivul excursiei. Cucul. Nu cred că a fost același cuc tot timpul, dar probabil că și-a mobilizat întreg neamul și, oriunde ne-am plimbat, ne-a cântat serenade. Uneori mai intra în dialog cu o rudă prin alianță, guguștiucul. Și aveau multe să-și spună pentru că nu le-a tăcut pliscul o clipă. Probabil erau ne-vorbiți.

În inima Dobrogei nu prea știi dacă ești la munte, la șes, la deal ori la câmpie. Ai putea să alegi una dintre ele, dar ar fi păcat să pierzi restul. Nici cele mai faimoase resort-uri nu-ți oferă atâta all-inclusive!

Am hotărât că numai ploile diluviene ne vor împiedica să facem a doua zi o plimbare cu barca. Am găsit ghidul potrivit și am plecat spre Murighiol. Pe drum (și nu numai) am înțeles ce vrea să transmită expresia ”a încremenit timpul”. Pentru homo-sapiens de oraș e cam greu să înțeleagă că este foarte ok să nu se întâmple nimic. Ba, e chiar mai interesant și excitant pentru simțuri. Creierul n-are informații de prelucrat și atunci începi să vezi, să auzi și să miroși.

Când am ajuns la Murighiol o mână nevăzută m-a luat din romanele Cellei Serghi și m-a mutat în Moromeții lui Marin Preda. Drumurile pustii. La crâșma satului (deși Murighiol e oraș) personaje de sex masculin dezbăteau varianta modernă a fonciirei. În tot acest peisaj, un singur personaj feminin făcea notă discordantă. Cu fața arsă de soare, cu basmaua legată la spate, îmbrăcată în clasica rochie de culoare ternă, nedefinită, închisă cu nasturi în față, mergea pe lângă bicicletă și vorbea la telefonul mobil. Fiind totuși povestea mea, mi-am permis să șterg din peisaj telefonul, cu un burete magic.

Era evident că, indiferent dacă acceptam sau nu, timpul avea răbdare.

Odată porniți cu barca am ieșit din orice roman cunoscut și am intrat în propria-mi poveste total nouă și plină de neprevăzut.

Nici n-am pornit bine pe Dunăre când am văzut în zare plutind o pasăre neagră destul de mare. Ne-am apropiat suficient de repede de ea și n-a mai fost nevoie să întreb ce este. Am constat singură că era o pungă neagră plină cu gunoi. Am depășit cu curaj momentul și ne-am înscris regulamentar pe brațul natural Sfântul Gheorghe.

Aici a fost punctul în care am aflat că lucrările de realizare a primului canal artificial din Deltă au început în anul 1856, în vremea Regelui Carol I, de aceea pentru corectitudine și respectarea cronologiei istorice, propun ce de acum înainte când îi plângem pe dizidenții decedați la Canal (Canalul Dunăre – Marea Neagră) să-i plângem și pe cei de la Canalul construit pe brațul Sulina. Eu cred că așa-i corect, să-i pomenim pe toți. Ce contează unde-i canalul? Tot cu sacrificii s-a făcut!

Ca să vezi cum se repetă istoria!

Plimbarea a durat vreo trei ore și iarăși independent de voința mea am fost personajul tuturor filmelor realizate în Delta Dunării înainte de faimoasa revoluție din 1989. Ce vremuri! Ce peisaje! Ce bine este să te poți muta dintr-o poveste în alta, care mai de care mai frumoasă!

Atmosfera pre-decembristă a fost amplificată de existența unui complex frumos de case, în același stil dobrogean, care a aparținut Gospodăriei de Partid și a fost construit special pentru odihna Bravului Conducător, pe care acesta l-a vizitat doar de două ori. Lângă vile au fost aclimatizați cu succes niște chiparoși aduși tocmai din îndepărtata Canadă în scopul clar de a-i crea celui mai iubit fiu al poporului senzații vizuale de excepție. Omul n-a fost prea impresionat. Am aflat că chiparoșii sunt conifere. Noi i-am văzut verzi, dar iarna cică sunt roșii. Locul are și heliport. Am revenit în prezent când am aflat că cel mai ”avid consumator” de Deltă este un anume fost Premier, care era când premier, când parlamentar, după cum o cereau meandrele concrete ale situației politice tumultuoase a vremii.

Asta așa, ca o picanterie.

Într-un anumit moment al plimbării am devenit voluntari ecologiști, ajutând la conservarea naturii. Dacă pasărea neagră de gunoi am ratat-o, ne-am etalat talentul pescăresc prin culegerea unei cutii de bere care plutea fără jenă printre nuferi albi și galbeni. Ca buni cetățeni ai Patriei noastre România ce suntem, am exilat mârșava cutie de tablă în primul coș de gunoi întâlnit în cale când ne-am reîntors pe uscat. Nu același lucru s-a întâmplat și cu cetățeanul nesimțit care, după ce a consumat berea, a aruncat cutia în apă.

Am fi putut să vizităm și niște mânăstiri din zonă, dar am zis că decât să dăm cu fruntea de podea și să stăm cu dorsalul în sus preaslăvindu-L pe Dumnezeu, mai bine să-I admirăm creația și să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu! Și bine am făcut!

Pentru că viața a fost atât de darnică cu noi, mai pe seară, ne-am permis să devenim niște Nică a Petrii moderni,  să pornim ”La cireșe”. Am modificat puțin povestea lui Creangă, în sensul că n-am furat, ci am cerut permisiunea de a face o burtă de vișine. Permisiunea ne-a fost acordată.

Toate poveștile au un început, cuprins și sfârșit. A noastră s-a sfârșit după trei zile cu un jurământ. Martor de taină a fost Tudor.

Vom reveni!

 

 

 

 

2 thoughts on “AVENTURI IN DELTĂ”

  • Cetatea Enisala a fost restaurata, in parte cred, ea ce mai spune?

  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.