Cuvinte

cu viata

Email

klara@cuvintecuviata.eu

VACANȚĂ ÎNTRE ATUNCI ȘI ACUM

VACANȚĂ ÎNTRE ATUNCI ȘI ACUM

Am făcut cunoștință cu Balcic în 1978 când, împreună cu părinții, am făcut un tur al Bulgariei, mergând din rudă în rudă.

Într-o casetuță a memoriei încrustată cu perle și sidef s-au depozitat niște imagini ca fotografiile sepia ale bunicii. O casă zugrăvită cu alb în care a stat Regina Maria, o capelă în care se afla inima acesteia.

-De ce se află în Bulgaria inima unei doamne care a fost regina României, a întrebat fetița de atunci, care nu apucase să învețe prea multă istorie?

-Cândva România se întindea până aici, a răspuns sec și simplu tatăl, deși era tobă de istorie. Ar fi putut foarte simplu să detalieze, dar așa a apreciat el, deși în alte împrejurări o punea să recite ca o poezie perioadele de domnie ale celor mai importanți domnitori români.

Apoi un drum fascinant care șerpuia printre munți, iar în față se vedea marea. Până atunci niciodată nu văzusem mare și munți în același peisaj. Și mai era un regret că locurile nu mai aparțin României.

Cam atât era în casetă.

Am revenit în Balcic după 31 de ani cu ceva mai multe cunoștințe despre istoria României și cu dorința de a experimenta ambianța vremurilor lui Ludovic al-XIV-lea. Mai precis descoperisem un hotel ale cărui camere erau mobilate în acest stil.

Fără a fi regalistă sau monarhistă, îmi plac pur și simplu lucrurile vechi și de bun gust, glamour vintage, cum zice românul! Mă fascinează gândul că cineva cu sute de ani în urmă a folosit obiecte pe care le folosesc și eu sau a fost în locuri în care sunt și eu acum. Mă întreb oare ce gândea sau simțea? Ce preocupări avea?

În 2009 Balcic, în zona falezei, păstra cu grație atmosfera începutului de secol XX. Câteva hoteluri construite într-un stil arhitectonic armonios (nu mă pricep la arhitectură, dar ochiul s-a simțit foarte bine!) și două-trei restaurante gen tavernă sau cherhana nu deranjau cu nimic natura sau palatul Reginei Maria, el fiind, evident, vedeta. Toate plăcuțele informative de la Palat erau scrise în română, engleză și bulgară. M-am gândit că faptul că au scris și în română era un omagiu discret adus Reginei, care, deși nu era româncă, a fost mai responsabilă față de statul român decât mulți alți ”patrioți”. Cel puțin așa spune istoria.

Teoretic am revizitat Palatul, dar practic a fost ca și cum ar fi fost prima oară pentru că în casetuța cu perle și sidef se aflau, așa cum am mai scris, doar niște vagi imagini. În contextul construcțiilor gigantice moderne palatul a apărut ca o casă veche bătrânească, puțin mai mare, care, se vede clar, a aparținut unor oameni mai înstăriți. Oricum e ceva frumos care merită să-ți rămână în amintiri. Promenada păstra ceva din atmosfera de demult când doamnele și domnițle au  descoperit băile de soare, se plimbau pe malul mării îmbrăcate în rochii lungi și-și fereau fața de razele soarelui cu umbreluțe de dantelă.

Deși la Balcic nu poți face plajă și nici nu merită să-l vizitezi decât vara, mi-am zis că sigur o să revin.

Au mai trecut nouă ani până când Universul a decis că se întrunesc condițiile necesare și suficiente pentru a mă reîntâlni cu orașul inimii Reginei Maria (la propriu și la figurat). Am ales să ieșim din România pe la Negru Vodă și bine am făcut! După ce am părăsit autostrada, drumul a fost absolut superb, liber, deși puțin cam vălurit. Și, lucru mare, te poți descurca foarte bine fără tehnica modernă pentru că este perfect semnalizat. Nici măcar eu nu m-aș fi putut rătăci!

Hotelul în care ne-am cazat are pe frontispiciu 4 stele, dar poți fără nicio jenă să iei o stea și să nu pui nimic în loc. Curățenia  se face între 12.00 și 14.00 în camerele ce se eliberează și după 14.00 în cele care sunt ocupate. Prin curățenie se înțelege că se ia gunoiul de la baie. Grădina ar fi mult mai frumoasă dacă ar fi întreținută, iar piscina trăiește din amintiri. Așadar, nu recomand Elite Spa Hotel.

Acum că am reglat lucrurile să pornim spre faleză. E ceva drum de parcurs. Pleci de la munte, cobori niște trepte printr-o pădurice și ajungi pe faleză. Atenție! Scările pot afecta grav flecurile pantofilor, dar merită! M-am gândit că poate la întoarcere o punem de-un viol, dar nicio șansă! Tot drumul prin pădure este luminat.

Promenada și-a pierdut tot aerul de demult și parfumul de 1900. A fost invadată, cotropită de gherete, tot felul de construcții, ba chiar și de un minimall! Mi-au căzut toate perlele și sideful de pe casetuță. N-am avut timp să rămân în starea de regret pentru că la terasa unde am cinat am avut o experiență inedită. Am primit o ofertă mai multe în unu. Toto Cutugno cânta Richi e Poveri în bulgară! Un domn, pe care l-am și felicitat la final, ne-a cântat și încântat cu vocea sa superbă și bine dozată. Muzica a fost exact cum spunea și Caragiale: niște sunete care gâdilă plăcut auzul și-ți lasă toată libertatea să faci conversație. Ce să mai zic, nota 10!

A doua zi, după o scurtă conversație cu prietenul nostru domnul Google, am decis să vizităm Ferma de Midii Dalboka, nu înainte de a mai face o vizită la Palat.

Și aici vremea a adus schimbări. Ca să ajungi la Palat trebuie să plătești și intrarea în Grădina Botanică, chiar dacă nu vrei s-o vizitezi. Dai 14 leva cu totul, dacă vrei să-ți împlinești dorința. Urci și cobori trepte – dacă nu urci și cobori măcar 20 de trepte, înseamnă că nu ești la Balcic, vezi tot felul de plante, că dacă tot ai plătit să te alegi cu ceva! Partea pe care am vizitat-o a fost foarte frumos proiectată. Există și o cascadă artificială, realizată prin captarea a trei cursuri de apă care curg în zonă.

La palat altă surpriză! Dacă vrei să vezi și încăperile ce au fost destinate relaxării Regelui Ferdinand mai dai 2 leva de persoană. Noi n-am dat. Restul vilelor, care poartă numele unor membrii ai familiei regale, se pot vedea doar pe afară. Locul de fumat (știau ei de pe atunci ceva!), vila unde se caza garda, cinematograful, ferma și altele au același stil arhitectonic cu cel al Palatului, o combinație între  Italia și Turcia. Așa a fost dorința Reginei. Numai palatul are minaret, dar e foarte clar că Regina a avut o gândire coerentă și a știut ce să ceară arhitectului.

Am mai rătăcit prin grădină. Era să trecem pe lângă locul unde a fost îngropată inima Reginei fără să-l observăm, noroc cu casetuța cu amintiri. O cruce mare, din piatră pe una din aleile principale. În vale e palatul, cumva în linie dreaptă cu crucea. Locul a fost special ales de Regina Maria pentru ca toți care vor trece pe acolo să nu uite că viața e trecătoare.

Puțin mai sus am mai descoperit un locșor pitoresc. O terasă, cârciumioară unde poți servi cafea și vin la pahar. Eu am ales un vin dulce, licoros făcut din smochine. A fost bun, bun de tot.

Am lăsat istoria să-și arate tainele și altor vizitatori și am plecat spre Dalboka. Vreo 24 de kilometri pe un drum de coastă absolut superb! La Ferma de Midii Dalboka poți mânca, evident, midii gătite în felurite moduri, pește, iar pentru cei care nu știu de ce au ajuns acolo se oferă și câteva mâncăruri cu carne. Locul este foarte inspirat amenajat rustic, cu piatră și lemn. Într-o zi caniculară de vară recomand o extravaganță, la 314 km. distanță de București.

După ce ne-am răsfățat cu midii picante și midii marinate, am prins puteri și ne-am zis că e păcat să nu dăm o fugă și la Cap Kaliakra, un loc unde timpul și vremurile au așezat istorie peste istorie. Costă 2 leva intrarea, dar garantez că sunt bani bine investiți. Timpul și spațiul pur și simplu nu mai există. O cetate fort din care acum nu mai există decât ruinele, care este semnalată ca fiind medievală pentru că atunci a fost perioada ei de glorie, dar care, de fapt, datează din antichitate. Ăhăăă! Ea există acolo încă de pe vremea dacilor! A rezistat în fața vânturilor și a ploilor, oamenii locurilor s-au luptat cu turcii pentru ea, dar în final a fost cucerită și distrusă. În anii 1930 Grigore Antipa a înființat aici o stațiune de cercetări marine zoologice, care și ea este acum tot o ruină. Mai apoi, prin 1950, s-a construit o unitate militară aparținând trupelor Pactului de la Varșovia, care acum nu este chiar ruină, dar nu pare să mai fie folosită. E clar că locul s-a cam săturat de oameni! Peisajul este absolut superb și se pare că se simte bine așa, cu hommo sapiens doar în vizită.

Noi am ajuns pe la 7 seara și am fost întâmpinați de un soare mare, roșu, incandescent care mergea la culcare față în față cu luna alburie care tocmai se trezea.

De jur împrejur marea pe care o poți doar vedea,  nu și atinge, pentru că este o coastă foarte înaltă și abruptă te poate face foarte ușor să crezi că ești în Irlanda. La o aruncătură de băț, în capătul Capului ne-am teleportat în zona mediteraneeană. Ar fi putut fi Franța, Grecia sau Italia. Un restaurant-terasă foarte frumos amenajat.

Am plecat de acolo cu sentimentul că am stat prea puțin, dar începuse să se întunece și-am zis să revenim la lumea civilizată.

Am revenit la Balcic și am dat o raită prin partea nouă a orașului, apărută după construirea Palatului și nu ne-a părut rău. O localitate care pe seară nu părea că aparține vreunui timp și nici nu era prea animat. Clădiri vechi, bine întreținute, clădiri noi care nu deranjează peisajul.

Cam asta a fost… Istorie și prezent, peisaje frumoase și mâncare bună, plimbare și odihnă.

Povestea n-are sfârșit pentru că poveștile sunt fără de sfârsit…

Să ne revedem cu bucurie, cum zice un clasic în viață!

photo by Ovidiu Neagu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.