cuvinte

cu viata

Email

klara@cuvintecuviata.eu

BAIATUL CARE CÂNTA LA FLUIER

BĂIATUL CARE CÂNTA LA FLUIER

Povestea  începe undeva în negura timpurilor. Este chiar mai veche decât ”a fost odată ca niciodată”. Este despre un băietaș care cânta la fluieraș. Ar fi putut cânta la oricare instrument exista pe vremea aceea, dar așa era obiceiul locurilor. Nu numai că așa era obiceiul, dar și tatăl lui era un mare maestru al fluierului. Când a văzut tatăl cât de interesat era fiul de tubulețul acela cu găurele care scotea sunete măiastre i-a făcut și lui unul mai mititel tocmai potrivit pentru mânuțele sale de băiețel de trei ani. La început sufla în el așa – fără vreo noimă- și de aceea sunetele nu erau armonioase. Apoi plângea cu obidă și o lua de la început.

Într-una dintre zile moșul satului trecea cu treburile sale prin fața casei băiețasului și l-a zărit la poartă stând pe o băncuță și răsucind pe toate părțile micul fluier încercând să înțeleagă de ce nu scoate aceleași sunete armonioase ca cel al tatălui său. Moșului i-a plăcut tare mult de el așa că s-a oprit și l-a întrebat:

  • Ce faci aici singur? De ce nu mergi să te joci cu ceilalți copii?
  • Mă tot uit la fluierul meu și nu știu cum să-l fac să crească, să fie la fel de mare ca cel al tatălui meu.
  • Și de ce ar trebui să crească?
  • Ca să pot cânta și eu la fel de frumos ca tata.

Moșului i-a înflorit un zâmbet pe toată fața și a știut în acel moment că peste ani băiețașul va fi un mare artist al fluierului, că multe sate se vor minuna și se vor bucura de cântecele micuțului. El însuși, în vremuri și mai vechi, cântase la fluier, dar de când baba lui plecase în alte lumi nu mai pusese mâna pe fluier. I se părea că nu mai are niciun sens dacă nu mai era baba să-l asculte.

  • Să știi că fluierul tău va crește o dată cu tine și va învăța o dată cu tine. Pune o parte din tine, din sufletul tău în lemnul fluierului și, ori de câte ori îl vei atinge, el te va răsplăti cu sunete minunate care vor bucura și alte suflete și așa multă lume se va aduna să te asculte.
  • Cum să pun o parte din mine în fluier moșule? Nu vezi că nu mă ascultă? Eu tot suflu în el și el tot nu mă ascultă. Uneori chiar vorbesc cu el și-i spun ce să facă, dar el parcă vorbește altă limbă.
  • Chiat așa este. Fluierul vorbește limba notelor muzicale. Învață limba aceea și fluierul te va asculta. Pune suflet în tot ceea ce faci și vei fi răsplătit.

Moșul a plecat în treburile sale, dar gândul i-a rămas la băiețașul care aștepta ca fluierul său să crească. Și apoi gândurile s-au tot amestecat cu amintirile vremurilor în care colinda prin alte sate cântând, întorcându-se apoi la casa și la femeia sa căreia îi povestea toate frumusețile pe care le văzuse. Uneori când pleca mai departe mergea și ea cu el.

Într-o zi pe când stătea pe prispă și-și ștergea fluierul de praf cu gândul să doinească ceva după mult, foarte mult timp, l-a zărit printre ulucile gardului pe băiețaș.

  • Ziua bună, moșule!
  • Ziua bună, flăcăiaș! De ce stai la poartă? Intră în ogradă că-i casă de oameni buni, l-a invitat el!
  • Moșule eu m-am tot gândit la ce m-ai povățuit, dar n-am știut cum să scot o parte din sufletul meu și să-l pun în fluieraș, de aceea am venit să-mi arăți matale cum să fac. Tata mi-a zis că ești mare meșter, că el tot de la tine a învățat.

De data asta moșul a râs cu gura până la urechi. Mare pezevenchi flăcăiașul ăsta!

  • Bine măi băiete. Uite cum facem: vii în fiecare zi înainte de apusul soarelui și-mi povestești ce ai mai făcut, iar eu te ajut să faci fluierul să crească.
  • Ura! Ura! Ura!, a strigat fericit băiatul.

Multe zile și anotimpuri după aceea copilul a mers la casa moșului. Îi spunea cu lux de amănunte ce a făcut în fiecare zi și apoi moșul îl învăța tot ce știa el. Totul până-ntr-o zi când l-a luat de-o parte și i-a spus băiatului devenit acum flăcău în toată regula:

  • Eu te-am învățat tot ce știam. Acum mergi mai departe în satele din jur și în altele îndepărtate și cântă oricui vrea să te asculte. Și săracilor și bogaților, și tinerilor și bătrânilor, și de necaz și de bucurie. Și oriunde vei merge să spui de satul tău. Să nu-ți fie rușine de ce faci și să nu uiți de neamul tău.

Dacă n-ar fi fost ditamai flăcăul ar fi plâns. Niciodată nu se gândise că serile petrecute alături de moș se vor sfârși.

I-a ascultat însă povața și a plecat să colinde lumea. Oriunde se oprea cânta și povestea de moșul său și de satul de unde venea. Primul lui fluier n-a crescut așa că și-a făcut altele mai mari și mai frumoase. Pe oriunde s-a plimbat a purtat cu el amintirea moșului, a satului său și primul lui fluieraș și pe oriunde a colindat s-a întors la casa sa.

Poate că nu mă credeți că e așa, dar dacă o să vă uitați în cărțile vechi, vechi de tot o să găsiți acolo povestea fuierașului  care a crescut o dată cu băiețașul.

Și-am încălecat pe-o șea și v-am spus povestea-așa!

 

foto: Ovidiu Neagu

4 thoughts on “BAIATUL CARE CÂNTA LA FLUIER”

  • Piele de găină și lacrimi pe obraji!
    Mulțumesc, Klara!

  • Foarte frumos

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.