cuvinte

cu viata

Email

klara@cuvintecuviata.eu

VIATA

VIATA

Umbli de colo-colo pe drumul vieții tale, te mai ții de un gard, te mai trezesti prin șanț, te ridici, te scuturi și pleci mai departe. Din când în când se întinde o mână către tine. Te uiți mirat și poate că  nu știi ce să faci. Ce-o fi vrând?  O atingi la început ușor continuând să te întrebi de ce stă întinsă. Simți acolo o vibrație, un fior care se plimbă și tot nu înțelegi.

O lași și mergi mai departe. Ajungi în fața unui obstacol și-ți dai seama că o mână de ajutor ți-ar fi acum de mare folos. O cauți, dar ea nu mai e. S-a retras și acum poate că stă întinsă spre un alt drum.

Nici nu știi de unde apare o alta. Una puternică și energică. Te ridică în aer și te împinge înainte pe drumul tău. După o perioadă dispare. Degeaba o cauți. Nu mai e cu tine. Are și ea drumul ei, te gândești.

Tu continui să mergi. Încă mai simți căldura palmelor pe care le-ai atins. Pe drumul ce merge alături de al tău cineva a căzut. Îi oferi ajutorul mâinilor tale. Îl ridici și mână în mână vă opriți să vă trageți sufletul.

N-ai timp prea mult de stat. Ești chemat să mergi mai departe. Și mai departe. Gândul tău zboară înapoi în timp. Mintea caută să afle ce s-a întâmplat cu palma pe care ai lăsat-o în urmă. Sufletul știe, dar n-are cuvinte să-ți spună. Acum nu mai poți să afli ce-ar fi fost să fie pentru că nu te poți întoarce. Drumul e doar înainte.

O altă mâna te bate ușor pe spate și te îmbărbătează. Te simți bine. Ești protejat. Parcă ai aripi. Zbori și uiți de tot și de toate.

Sunt tot felul de întâmplări. O palma după ceafă să te trezești la realitate. O bătaie prietenească pe umăr. O mână streașină la ochi ca să poți vedea în zare.

Continui să mergi. Parcă e ceață și esti dezorientat. Intinzi cu speranță mâinile înaintea ta. Nu vezi, dar simți că ceva te trage.  La un moment dat când ceața nu mai e atât de deasă constați mirat că ții între palmele tale o mână. Te uiți cu atenție la ea și o recunoști.  E puțin mai ridată decât atunci când ai văzut-o prima oară. Are și niște cicatrice  pe care a doua oară nu le avea. Poate că e și puțin mai aspră decât a treia oară când ai întâlnit-o. Te uiți și te miri că a avut atâta răbdare cu tine, că a apărut în drumul tău ori de câte ori a fost nevoie. O săruți și îți așezi obrazul de palma ei.

A câta oară te mângâie ușor? De câte ori ți-a șters lacrimile? De câte ori îi mai dai drumul?

Cuvintecuviata poza1

3 thoughts on “VIATA”

  • Nu i-as mai da drumul… dar…

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.